RSS Feed

23.

De multe ori, stau și mă gândesc ce mă vedeam eu făcând la 23 de ani, atunci când eram mică. Ce voiam să mă fac când ajung mare.

Ei bine, în ultima vreme am început să mă întreb tot mai des de ce îmi doream acele lucruri și ce mă făcea să cred că aș fi fericită practicându-le. Când ești mic, nu te lași influențat de partea materială, ci strict de ce ți-ar plăcea să faci, fapt pentru care vă recomand să vă faceți o lista cu toate meseriile la care visați odată și să încercați să înțelegeți de ce.

Eu mi-am făcut lista și am ajuns la o concluzie destul de clară.

În primul rând, mi-am dorit să fiu polițist, dar motivul era unul simplu: voiam să am dreptul să merg mai tare decât toți ceilalți șoferi. Tatăl meu îmi spunea mereu: “nu merg mai tare pentru că mă prinde poliția”, iar de aici tot ce am înțeles eu era faptul că poliția are dreptul să conducă mai tare și să prindă toți șoferii din urmă. Așadar, poliție = viteză. (4 ani)

Mi-am mai dorit să fiu ospătar. Îmi plăcea ideea aceea că sunt îmbrăcată mereu elegant și credeam că ospătarii mănâncă toaaate bunătățurile. Aflau nevoile consumatorilor și le îndeplineau, dar ale lor erau prioritare. (6 ani)

Am trecut la portar (fotbal). Aveam 7 ani și jucam fotbal cu colegii tatălui meu. Nu îmi era deloc teamă de ceilalți jucători (care erau cu vreo 20-30 de ani mai mari decât mine) și simțeam că eu dețin controlul. Știam că portarii sunt cei care au mănuși și sunt îmbrăcați diferit față de restul echipei, fapt pentru care îți atrag atenția, iar de cele mai multe ori pe ei îi ții cel mai bine minte (pe lângă atacanți). Portar = diferențiere (7 ani)

Am mers mai departe și am ajuns la agent F.B.I. Iubeam emisiunile de pe Discovery legate de urmăriri, criminali, suspans etc. Trăiam orice moment și mă fascina tot procesul de cercetare, complexitatea acestuia și rezultatele impresionante, iar de cele mai multe ori, surprinzătoare. Agent F.B.I = cercetare. (10)

Tot cam în aceeași perioadă, îmi mai doream să devin actriță. Mi se părea că e ca o continuare a copilăriei în care îți este permis să joci (să te joci), dar pentru că voiam să respect propriile reguli, preferam mai mult improvizația. Actriță = improvizație

De aici în colo aveam vise mai puțin interesante :).  Am crescut și am început să analizez mai mulți factori din mai multe perspective și nu mai au relevanță pentru acest articol.

MARKETING

Ei bine, asta mă vedeam eu făcând la 23 de ani. Acum am 23 de ani, lucrez în Marketing și îmi place foarte mult. Alcătuind lista de mai sus, am realizat faptul că marketingul îmi da posibilitatea să fac ce mi-am dorit întotdeauna, începând de la cercetare. În marketing ai nevoie de cercetare (agent F.B.I) ca să reușești să afli care sunt nevoile consumatorilor și ca să le poți îndeplini (ospătar), după care ai nevoie de viteză  (polițist) de reacție pentru a putea ține pasul cu toate schimbările care au loc pe piață, dar pe lângă viteză mai ai nevoie de improvizație (actriță),iar ,în final, de cele mai multe ori, secretul  succesului este diferențierea (portar).

Şi așa mi-am îndeplinit toate dorințele. 🙂

Un pas în spate.

clocksNu am mai scris de mult. Am n fișiere deschise pe care nu am reușit să le duc până la capăt. Subiecte peste subiecte.Mereu intervenea ceva și nu reușeam să mă mai concentrez. Astăzi, am hotărât să fac un pas în spate. Pentru un om ambițios, perseverent, energic și care prețuiește timpul, e destul de greu să facă asta. Mesajul acesta este pentru astfel de oameni care se implică 101% în toate activitățile lor. Care își fac programări peste programări, calendare, matrici și tot felul de ecuații ca să reușească să urmărească cât mai bine tot ce au de făcut. Da, știu povestea cu „învață să prioritizezi”, dar mereu apar lucruri neprevăzute și nu te mai poți baza doar pe această regulă. Nici eu nu am vreo soluție, dar am învățat să fac un pas în spate și asta e o artă. Va spun pe cuvânt.

Ca să reușești să faci acest pas în spate ai nevoie de putiiiin timp (da, știu, pe ăsta unde îl mai pui în calendar?) dar care merită. Ca să faci un pas în spate trebuie să te rupi de tot ce te înconjoară și să faci NIMIC. Când ești cu un pas în spate îți e mult mai ușor să urmărești ce ai făcut și ce nu ai făcut, ce nu ai făcut și ce nu mai merită făcut sau ce ai făcut și ce rezultate ai avut. Pentru rezultatele tale când te mai bucuri? (Ar fi și culmea să îți pui în calendar „Luni, 4 noiembrie, de la 12:00 la 13:00 – țopăi, aplaud,exclam, postez un status de lăuda pe facebook”) Nu ai cum să te bucuri de rezultate când tu nu ai timp să le mai analizezi. Nu ai cum să îți dai seamă dacă o iei în direcția corectă, dacă nu te oprești puțin. Asta înseamnă să faci un pas în spate – să te oprești. Din tot. M-am oprit și eu, am analizat și acum sunt mai liniștită. Și am apucat să scriu și câteva rânduri. 🙂

Las Vegas

Că tot spuneam în articolul despre București că mă încântă locurile agitate și aglomerate, o să scriu în continuare despre unul dintre cele mai cunoscute orașe din lume- Las Vegas. Eram cu Work and Travel în Long Beach Island și pe cât de mult iubeam și iubesc America, începusem să mă plictisesc, așa că am încercat să caut soluții pentru asta.

Totul a pornit de la un sinceDSC00948r și curajos: „Hai să mergem în Las Vegas”! Știam mereu că e foarte important să îți urmezi instinctul și că cele mai importante decizii și, mai ales, cele mai bune decizii le iei într-un timp foarte scurt (aproximativ două minute) așa că asta am și făcut. Pe principiul „no guts, no glory”, am cumpărat biletul de avion + excursie la Grand Canyon + VIP pass în toate cluburile neliniștitului Vegas și am așteptat nerăbdătoare data de 16 septembrie.

Am ajuns. Nici nu apucase să aterizeze avionul că deja eram întâmpinată de niște imagini spectaculaose, tipice orașului, care nu făceau decât să te entuziasmeze și mai tare. Las Vegas e orașul cu de toate. Care te încarcă în permanență cu energie și care reușește în fiecare zi să te surprindă cu ceva nou, care îți fură orice fel de îngrijorare, orice fel de problemă și ți le returnează când te întorci în avion, dar, după o experiență trăită acolo, nu te mai gândești la ele, ci la cum să faci să te întorci. Am ajuns acolo. Gata! Mă simțeam cea mai norocoasă! Chiar și vestitele aparate din cazinouri mi-au demonstrat asta (dar vorba aia: „What happens in Vegas, stays in VeDSC01084gas” :D).

Lumini, mulți oameni colorați, hoteluri, lumini, cazinouri, un lux pe care ți-l permiteai, cântăreți pe stradă, lumini, agitație, lumini, autobuz non-stop (un alt lux), rochițe, fântâni, muzică răsunând de peste tot, cluburi și și mai multe lumini. Și de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, am plecat într-o mini excursie la Grand Canyon, unde din nou am fost surprinsă de o altă minunăție a lumii și unde din nou mi-am dat seama că pozele și filmulețele nu sunt de ajuns să poată exprima toate trăirile pe care ți le pot oferi un asemenea loc și o asemenea experiență.

Fiecare zi se sfârșea glorios cu o vizită DSC00962la cluburile petrecăreţului Vegas. E foarte important de menționat faptul că în cele mai faimoase dintre ele auzeam la nesfârșit melodii românești pe care le fredonam cu mândrie!

Și apoi partea tristă: decolarea avionului. Cu un regret pe care încă îl resimt, am plecat. Și așa s-a încheiat cea mai frumoasă experiență din viața mea. Și nu spun asta doar pentru ce a reușit Las Vegas să îmi ofere în trei zile ci, mai ales, pentru simplul fapt că am reușit să îmi îndeplinesc una din cele mai mari dorințe. Să ajung acolo.

Liana Buzea

Din categoria „oameni” care mă inspiră.

Despre  ce 1081637_10151617122704930_312943163_nface Liana și, mai ales, câte face puteți afla de aici sau de aici. Da, sunt multe informații, dar tot nu e de ajuns. Am ținut neapărat să o cunosc, să am o discuție cu ea și să văd unde încape atâta energie, atâta entuziasm și atât determinare.

Am avut puține emoții în primele 3 minute în care ne-am văzut, dar a avut grijă să creeze o atmosferă prietenoasă trântindu-se pe jos pe un fotoliu „pară” și oferindu-mi niște brioșe colorate. Aveam în minte multe întrebări extrem de structurate. Văzusem discuția asta că pe un interviu, dar s-a transformat destul de repede într-o întâlnire total informală în care parcă vorbeam cu o prietenă pe care nu o mai văzusem de mult.

Cum poate un om atât de ocupat și care are atât de multe de spus să fie atât de prietenos și răbdător?

Nu am reușit să aflu de unde are atâta energie, dar scopul întâlnirii noastre s-a modificat pe parcurs și, dintr-o dată, am ajuns eu centrul atenției. Nu cred că am avut vreodată vreo sesiune de mentorat mai folositoare ca cea pe care mi-a oferit-o Liana fără să îmi dau seamă. Pe la final începeam să îmi fac griji că eu voiam să scriu un articol despre ea și a vorbit mai mult despre mine, dar toate informațiile și toate întrebările pe care le pregătisem eu, le găsiți și în alte interviuri așa că articolul acesta este despre Liana, omul care nu mi-a vorbit de realizările ei, ci de cum aș putea și eu să îmi creez niște așteptări, cum să ajung la ele și de ce resurse am nevoie.

Am stat câteva zile să reușesc să îmi adun destul de multe cuvinte demne de a descrie un om atât de complex și nu pot să zic că am reușit în totalitate, dar deocamdată pot să vă spun așa: Liana este un om energic, frumos, conștient de toate relizarile sale, dar în aceeași măsură, conștient și de faptul că poate și mai mult de atât, pasionat, pregătit mereu să accepte noi provocări, vesel, ambițios și colorat.

Simplul fapt că a transformat această discuție în ceva folositor pentru mine spune mai multe despre ea decât ar fi spus orice răspuns la toate întrebările pe care le pregătisem eu. Pe această cale vreau să îi mulțumesc atât ei, cât tuturor celor care fac ceva asemănător. Ei se numesc antreprenori sociali, dar eu aș inventa un nume mai complex care să îi descrie mai bine, dar până îl găsesc, o să îi descriu prin mai multe cuvinte, adică prin articole scrise aici.

Business Organization for Students

Si mai spun un “gata”

booosNu ştiu dacă a fost de vină curiozitatea mea, dorinţa de învăţare, stângăcia cu care m-am prezentat la primul meu interviu, dorinţa de a cunoaşte oameni sau pur şi simplu eşarfa mea norocoasă, dar ştiu că luna octombrie 2010  a fost luna în care am luat cea mai importantă decizie pentru mine. Am intrat în BOS.
Mereu mi-a plăcut să mă implic în tot felul de activități extrașcolare. Mereu mi-a plăcut să experimentez, să caut, să cunosc, să prețuiesc timpul și să reușesc să găsesc un echilibru între distracție și dezvoltare profesională/personală.
În anul 1 aveam nevoie de un mentor răbdător, colorat, vesel și dornic să mă învețe cât mai multe lucruri noi. Aveam nevoie de Business Organization for Students.
Acum trebuie să îmi iau la revedere, dar toate cunosţintele acumulate în acești 3 ani de zile, toți oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut și de la care am învățat atât de multe lucruri, miile de e-mailuri, zecile de ședințe, proiecte sau traininguri, toate acestea și multe altele nu mă vor lăsa să uit vreodată de acest mentor căruia îi voi fi mereu recunoscătoare.
În toți acești trei ani am învățat că nu e de ajuns doar să știi să visezi. E important să știi cum să îți conturezi visul acela astfel încât să devină realitate, dar realitatea aia care chiar e pentru tine. Am învățat să am curaj să visez și am învățat concret ce e ăla un Gantt. Am învățat și la școală, dar aici am și aplicat. Dar nu orice Gantt, ci un Gantt al activităților necesare pentru a ajunge să îmi îndeplinesc visul. Și a funcționat.
BOS e locul acela în care atunci când greșeam nu căutăm o radieră, ci încercuiam greșeala, îngroșam scrisul și făceam în așa fel încât să sară în evidența. Cum altfel aș fi putut să învăț din ea?
Cu greu închei această etapă, dar ca să respect acel Gantt de care vă vorbeam înainte, trebuie să merg mai departe și să continui să îndeplinesc lista de activități.

Urmează etapa aia care îți confirmă în adevăratul sens al cuvântului că ești om mare, dar tot în BOS am învățat să accept realitatea și să o colorez în ce culori vreau eu. Pentru mine, omul mare, pasiunea primează. Chiar și la serviciu. Că tot se vorbește de job-ul ideal, șeful ideal șamd. Eu voi fi, dacă nu antreprenorul, atunci angajatul ideal care face în așa fel incat job-ul să fie idel. Eu voi fi, poate, atât antreprenorul cât și angajatul ideal. Pentru că eu mi-i aleg, dar nu prin CV-uri sau aplicații, ci prin multă muncă, entuziasm, pasiune și … și mai multă pasiune.

Dragă student/ viitor student

Dragă student/ viitor student

balloons_skyscapes_rainbow_desktop_2592x1944_hd-wallpaper-142853Mi-aș fi dorit ca atunci când am început facultatea să fie cineva care să mă tragă de mânecă și care să îmi mai reducă  din entuziasmul ăla total nepotrivit pentru așa eveniment. Nu spun și nu o să spun niciodată că nu ai nevoie de facultate, dar crede-mă, nu e de ajuns. Facultatea te poate învăța multe. Îți creează de multe ori frustrări (constructive care€“ te motivează să acționezi), îți dezvoltă gândirea, mai dai de profesori care te inspiră chiar dacă ei nici măcar nu te observă, ai colegi de la care înveți destul de multe (în funcție de cât de diferiți sunt de tine), ai viața de cămin pe care o recomand cu tărie, ai colegi cu care o să rămâi prieten pentru totdeauna și ai destul de multă libertate.
Dar mai fă ceva. Mergi la conferințe,  înscrie-te la concursuri, studii de caz, workshop-uri. Citește cărți despre toate domenile. Nu fi selectiv (mai ales în primii ani). Nu alege să mergi doar la evenimentele care au legătură cu ceea ce crezi tu că te pasionează sau că vrei să faci pe viitor. E șansa ta să mai descoperi și altceva și ai fi surprins să vezi cât de bine te poți potrivi în altă parte.  Pleacă cu Work and Travel și/sau Erasmus. Implica-te în organizații studențești care îți dau șansa de a te dezvolta și de a-ți valorifica potențialul. Participă la petrecerile din cămin și la ieșirile în oraș. Profită de doza asta de energie pe care o deții acum și pe care timpul o epuizează, nu activitățile tale din această perioadă.

București, asta e pentru tine.

București, asta e pentru tine.

imagesȚin minte cum eram acum trei ani – speriată, timidă, curioasă, pierdută – habar nu aveam ce mă așteaptă!

Mi-a fost destul de greu să mă obișnuiesc și să “merg” la pas cu tine. Mă antrenam zi de zi și încercam să alerg și eu alături de toți oamenii tăi, să ies de la metrou și să țintesc privirea direct asupra direcției pe care trebuia să o urmez. Să nu îmi pese de tot ce mă înconjoară și să … mă grăbesc. 🙂

București, știi ce îmi place cel mai mult la tine? Îmi place că ești misterios și că te ascunzi sub masca asta de betoane încinse, de oameni mult prea grăbiți, de mașini zgomotoase și autobuze arhipline. Dar eu ți-am descoperit secretul. Am trecut testul tău, București!

Cum? E simplu:

După ce am reușit să merg în același ritm cu tine, mi-am dat seama că evoluez mult mai repede decât aș fi reușit în alte locuri. Ritmul de viață alert, tipic unei capitale, m-a antrenat, m-a motivat, m-a umplut de energie și m-a determinat să vreau să cunosc din ce în ce mai mult. Și știi ce îmi mai place? Îmi place că eu, cu toată energia mea (și crede-mă că e multă), mereu am ceva nou de cunoscut și de aflat. Datorită ție și posibilităților pe care le oferi.

Ți-am spus cum eram acum trei ani, dar să îți spun cum sunt și acum – FERICITĂ!

 

Mulțumesc, București!